Din dorinta schizofrenica de a deveni omul ideal, poate ubermencsh, poate adunatura de gesturi ale unor caractere literare sau actori de film, incepand cu naratorul din romanele lui Hugo si terminand cu Natural born killers de Oliver Stone, am cautat sa ma vad in oglinda. Mai ales in vitrine, printre oameni cu altfel de fiziognomie - in Praga sau Londra, in Hamburg sau Bruxelles. Tot asa si Jamal Samal, scriitorul-publicist din Cartea neagra a lui Orham Pamuc, isi inventeaza un alter ego care il inspira initial si care ii tine de urat in noptile pline de singuratate. Un alter ego, pe care si-l integreaza pana la urma si care se mira ca ceea ce scrie Jamal sunt de fapt propriile ganduri. Un ideal care te face sa te porti cu femeile asa cum crezi ca ar vrea ele sa fii - ganditor, care sufera profund, un barbat aranjat in viata si plin de vointa, un aventurier trecut prin peripetii nenumarate si care ca Indie Jones le poate descoperi lumea clipind dintr-un ochi albastru. Doar ca replicile fiecarui rol se temina odata si odata si atunci sau cauti sa ti-l schimbi sau, daca e prea greu-schimbi femeia. Rezultatul - aceasi singuratate si goliciune cand ramai singur si incerci sa cauti cine esti tu insuti. Dupa o vreme, in singuratate, pornesti pe strazi in cautarea inspiratiei pentru noi roluri sau a spectatorilor pentru improvizarea celor vechi. Actorii oare cum se simt dupa ce termina un rol si inca nu au un altul? "De ce lumea vrea sa traiasca viata altor oameni si nu pe a lor proprie?", se intreba Bilchis, o fosta colega de clasa, pe care Galip, personajul principal o intalneste in subteranele construite sub Constantinopol ca ascunzis de hoardele lui Attila si la care ajunge, intr-un tarziu de noapte, acasa.
Poti vedea aici primele efecte ale cinematografului, ale modului occidental de viata propagat de acesta, in satul inca paternalist, bantuit de mituri, al Istanbulului de odinioara, pe care ateliere sau birourile avocatilor plimbati prin Viena si Paris si construite dupa moda acelor orase inca nu-l schimbasera, cum nu schimbasera nici gandirea oamenilor din casele de pe malurile stramtorilor marii negre si de marmora, de la Cornul de aur la cele mai indepartate si sarace cartiere. Socul turcului care impusca intr-un afis al cinematografului, cu femei frumoase pe care nu le poate avea si strazi care nu seamana cu ceea ce a vazut vreodata sau a unuia care a uitat drumul acasa tot cautand mirajul de pe ecranul alb, care sparge hotarele lumii cunoscute vreodata, care explica fenomene occidentale prin credinte sufite. De ce in cinematografe e mereu intuneric? De ce cinematografele se deschid tot mai des pe aceleasi strazi cu casele de toleranta? raspunsul poate fi acelasi - Dadjal, cel pe care fiecare si-l inchipuie diferit si carui descrieri le gasim in surele Coranului, si-a bagat coada...
jurnalsiti care scriu articole de parca ar scrie romane. In fiecare zi, 5-10 pagini romantate, despre viata publica inspirate din mitologia propriei familii cu zeci de membri, din carti de povesti, o mie si una de nopti, si coran. Fara piramida inversata, a doua sursa, drept la replica sau alte artificii occidentale... Atunci cand ziarul si tipografia erau inca privite ca un spatiu miraculos, in care erau create lumile imaginare, departate si mult-visate.
Grand Pacha, un general sau un om de stat cu gandire profunda, Il convinge pe Mesia care vine a doua oara pe pamant, ca e inoportun si chiar pagubos, ca va da din nou sperante oamenilor, sperante desarte, pentru ca occidentul e mai puternic militar si nu va putea fi invins. Si atunci, dupa ce razboiul se va fi dus cu dusmanii interni, cei care au dat pe mana calailor vecini si concurenti mai putin evlaviosi, poate chiar camatari, vor avea remuscari de constiinta si nu vor mai crede in El. Ba mai rau, vor crede ca el este Dadjal si viceversa. Si atunci, intr-o noapte intunecoasa, pe o strada pavata pe care va fi indragit-o ca si pe intreaga aceasta lume, un dezamagit il va impusca. Ca pe John Lenon, aproape. Si lectura continua...
