Palestina

Cum am promis, continui istoria din Palestina. Ce am vazut acolo ar putea fi comparat cu transnistria intr-o anumita masura, desi evident, fara statuile lui Lenin.
Placuta de inmatriculare de Palestina (imi aduce aminte de cele cu MB, mai tineti minte?)

Placute de Ierusalim.

Indicator rutier. Stop este sub forma manii lui Dumnezeu care te avertizeaza – ai grija de tine ca sa te pot avea si eu in paza. De altfel, asta e si un simbol al Ierusalimului (nu stop, ci mana lui Dumnezeu..)

De la tipul asta am luat si eu un fular cum purta Arafat. E unul din cativa vanzatori ambulanti care te asalteaza in fata magazinului de suveniruri si bijuterii, aflat la Betleem. mai insistenti si mai flamanzi decat vanzatorii din Turcia. foarte greu de scapat de ei fara sa cumperi ceva sau macar sa faci schimb cu ei cu vreun maruntis...

Noroc de ghid care mi-a negociat pretul la jumatate. exista arafatce imprimate si arafatce brodate, ca a mea. acestea-s mai scumpe.

Cumparaturi

Lumanarile albastre costa aici de doua ori mai ieftin decat in Ierusalim, la sau in jurul bisericilor. Sunt compuse din 33 de lumanari, pe care dupa ce le aprind mitropolitii in Biserica invierii in sambata Pastilor, le duc cu masinile decapotabile la muritorii care asteapta in PMAN. Cei ca noi pot desface manunchiul si darui cate o lumanare.

Cruci patsanskie. Ghici pretul celei cu eticheta!

La Bursa de diamante din Ierusalim - 10 mii de dolari. In acest magazin – 6400. Baietii sunt scutiti de impozite, si, atentie!... primesc plati prin western union. Iti dau marfa si daca nu ai bani – le trimiti cand ajungi acasa. curios model de business. Interesant, cati palestinieni/libieni/sirieni sunt in Moldova care se ocupa cu "recuperarea" banilor :) Acum inteleg de ce a fost nevoie de cruciade, de ce templierii si-au facut reprezentanta la ierusalim, de ce Rusia tarista a donat nu stiu cat, nici nu-mi pot imagina, ca sa construiasca in apropierea Golgotei nu stiu ce biserica... E un business sfant. Caci aici totul este cel mai bun:

Banca arabeasca.

Regele Solomon are un mic magazin in zona

Si s-ar putea sa fi fost intr-adevar a regelui Solomon, pe vremuri. Magazin in parcare subterana.

In curte la aceasta casuta statea un hummer si un porsche carrera.

alaturi s-a curatit teren pentru o alta casa

In Brusselles sau Strasbourg, de exemplu, casele au doar doua-trei geamuri la etaj pe fatada din cauza ca pamantul era scump, iar impozitele se plateau pe numarul de geamuri. arabii fac a fel, dar mai au si o alta ciudatenie - construind, lasa loc pentru inca un eventual etaj. Deh, familia e in permanenta crestere, iar bani nici nu stii cum iti Dumnezeu mai multi si apuci sa te extinzi...
Si pentru ca pamantul e putin si scump, parcheaza asa…

Ei, si acum obiectivul turistic principal – Biserica Nasterii Domnului din Betleem. Altarul e pazit de doi calugari severi.

Lacasul a fost construit peste pesterea in care a fost nascut Isus Hristos, ieslele in care l-a pus Fecioara Maria sa se incalzeasca noaptea de la suflarea magarilor si unde au venit sa se inchine magii. Aici si-au lasat urmele lor templierii. Aici este primul semn architectural al crucii. Aici calaretii lui Saladin au fost atacati de un roi de albine, care au iesit dintr-o coloana a bisericii, si atunci acestia s-au inchinat si au lasat lacasul intreg si netransformat in moscheie. dar despre asta maine.

Ierusalim si Palestina

S-a intamplat ca am tras o fuga alaltaieri la Ierusalim. In oras si in jurul lui sunt maslini si un fel de cedri. Mai tineri

Si mai vechi

Orasul nou e construit din beton

si cu fatadele puse din piatra alba de Ierusalim, cica asa cum a dat lege Regele David.
Altfel de case, in suburbia Ierusalimului

monument.

Toate astea in vecinatatea gardurilor de sarma ghimpata si a peretelui de 6 metri inaltime, care separa Ieruasilmul de Palestina

si incercuiti de soldati cu ceva care seaman a M16, politisti, blindate si alte genuri de security forces. de atfel, acestia-s destul de pasnici si chiar le place sa se fotografieze cu turistii.

Si acum partea interesanta. Firma turistica a decis ca senzatiile nu-s destul de tari si a inlocuit urcarea pe muntele maslinilor si in gradina ghetsemani cu vizita la betleem. Toate bune si frumoase, doar ca acesta este in Palestina, in west bank…

aici au un mod specific de a construi fatadele. Tre sa le fac un curs si pentru brigazile de moldoveni, care pun plitca.

La intrarea in west bank, Ghidul ne-a linistit: o sa vedeti posturi de paza, oameni cu kalashnokov, dar nu va temeti:)

cartea neagra

Din dorinta schizofrenica de a deveni omul ideal, poate ubermencsh, poate adunatura de gesturi ale unor caractere literare sau actori de film, incepand cu naratorul din romanele lui Hugo si terminand cu Natural born killers de Oliver Stone, am cautat sa ma vad in oglinda. Mai ales in vitrine, printre oameni cu altfel de fiziognomie - in Praga sau Londra, in Hamburg sau Bruxelles. Tot asa si Jamal Samal, scriitorul-publicist din Cartea neagra a lui Orham Pamuc, isi inventeaza un alter ego care il inspira initial si care ii tine de urat in noptile pline de singuratate. Un alter ego, pe care si-l integreaza pana la urma si care se mira ca ceea ce scrie Jamal sunt de fapt propriile ganduri. Un ideal care te face sa te porti cu femeile asa cum crezi ca ar vrea ele sa fii - ganditor, care sufera profund, un barbat aranjat in viata si plin de vointa, un aventurier trecut prin peripetii nenumarate si care ca Indie Jones le poate descoperi lumea clipind dintr-un ochi albastru. Doar ca replicile fiecarui rol se temina odata si odata si atunci sau cauti sa ti-l schimbi sau, daca e prea greu-schimbi femeia. Rezultatul - aceasi singuratate si goliciune cand ramai singur si incerci sa cauti cine esti tu insuti. Dupa o vreme, in singuratate, pornesti pe strazi in cautarea inspiratiei pentru noi roluri sau a spectatorilor pentru improvizarea celor vechi. Actorii oare cum se simt dupa ce termina un rol si inca nu au un altul? "De ce lumea vrea sa traiasca viata altor oameni si nu pe a lor proprie?", se intreba Bilchis, o fosta colega de clasa, pe care Galip, personajul principal o intalneste in subteranele construite sub Constantinopol ca ascunzis de hoardele lui Attila si la care ajunge, intr-un tarziu de noapte, acasa.

Poti vedea aici primele efecte ale cinematografului, ale modului occidental de viata propagat de acesta, in satul inca paternalist, bantuit de mituri, al Istanbulului de odinioara, pe care ateliere sau birourile avocatilor plimbati prin Viena si Paris si construite dupa moda acelor orase inca nu-l schimbasera, cum nu schimbasera nici gandirea oamenilor din casele de pe malurile stramtorilor marii negre si de marmora, de la Cornul de aur la cele mai indepartate si sarace cartiere. Socul turcului care impusca intr-un afis al cinematografului, cu femei frumoase pe care nu le poate avea si strazi care nu seamana cu ceea ce a vazut vreodata sau a unuia care a uitat drumul acasa tot cautand mirajul de pe ecranul alb, care sparge hotarele lumii cunoscute vreodata, care explica fenomene occidentale prin credinte sufite. De ce in cinematografe e mereu intuneric? De ce cinematografele se deschid tot mai des pe aceleasi strazi cu casele de toleranta? raspunsul poate fi acelasi - Dadjal, cel pe care fiecare si-l inchipuie diferit si carui descrieri le gasim in surele Coranului, si-a bagat coada...


jurnalsiti care scriu articole de parca ar scrie romane. In fiecare zi, 5-10 pagini romantate, despre viata publica inspirate din mitologia propriei familii cu zeci de membri, din carti de povesti, o mie si una de nopti, si coran. Fara piramida inversata, a doua sursa, drept la replica sau alte artificii occidentale... Atunci cand ziarul si tipografia erau inca privite ca un spatiu miraculos, in care erau create lumile imaginare, departate si mult-visate.

Grand Pacha, un general sau un om de stat cu gandire profunda, Il convinge pe Mesia care vine a doua oara pe pamant, ca e inoportun si chiar pagubos, ca va da din nou sperante oamenilor, sperante desarte, pentru ca occidentul e mai puternic militar si nu va putea fi invins. Si atunci, dupa ce razboiul se va fi dus cu dusmanii interni, cei care au dat pe mana calailor vecini si concurenti mai putin evlaviosi, poate chiar camatari, vor avea remuscari de constiinta si nu vor mai crede in El. Ba mai rau, vor crede ca el este Dadjal si viceversa. Si atunci, intr-o noapte intunecoasa, pe o strada pavata pe care va fi indragit-o ca si pe intreaga aceasta lume, un dezamagit il va impusca. Ca pe John Lenon, aproape. Si lectura continua...

Ati uitat de evaluarea indirecta a veniturilor pentru impozitare? dar ea se apropie...

Introducerea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor, din anul 2012, a provocat ample dezbateri politice în sânul Alianţei de guvernare şi chiar era să ducă la amânarea votării Bugetului de stat pentru anul curent. Ce înseamnă însă această metodă nu am auzit la nici o televiziune. Să fie doar taxarea suplimentară a milionarilor sau celor care trimit sau primesc bani de peste hotare? Să constea ea în perindarea inspectorilor fiscal pe la casele politicienilor şi businesmenilor cu un tabel de preţuri indicative pentru imobile? Nici într-un caz, spune Peter Menhard, consultant la nivel înalt al Uniunii Europene pentru Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Metodele de evaluare indirectă a veniturilor au început să fie aplicate la scară largă odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi sunt, într-o anumită măsură, rodul acestora. Iar odată cu apariţia lor, obiectivul administraţiei fiscale s-a mutat de la urmărirea contribuabililor nedisciplinaţi şi rău-platnici spre oferirea de servicii calitative contribualililor, spune Peter Menhard, care vine, întâmplător sau nu, din Danemarca, ţara cu cea mai veche experienţă în evaluarea indirectă a veniturilor.

Înainte de introducerea acestui sistem, în 1988, procedura de verificare a informaţiilor despre veniturile şi proprietăţile contribuabilului putea dura până la trei ani din momentul depunerii declaraţiei pe venit. În funcţie de nivelul tehnologiei, declaraţiile pe venit erau introduse în sistemul informaţional, procesate, iar dacă apăreau neclarităţi începea o corespondenţă cu contribuabilii, cu persoane şi instituţii terţe pentru verificarea şi coroborarea informaţiilor primite. După introducerea noii metode, procedura s-a scurtat până la 15-18 luni de la începutul anului fiscal, însă perioada de la depunerea declaraţiei până la aprobarea acesteea durează maxim 6 luni.

Servicii pentru contribuabili şi nu urmărirea acestora

O parte de volumul de muncă a administraţiei fiscale a fost transferat către alte autorităţi. Fiscul a primit acces la bazele de date ale acestora şi verifică informaţiile deţinute, astfel încât în luna ianuarie, contribuabilul primeşte declaraţia pe venituri, completată de fisc, pe care trebuie doar să o confirme. Potrivit unui studiu al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, realizat în anul 2006, în Danemarca 72 la sută dintre contribuabili primeau, în acel an, declaraţiile pe venit de la fisc, iar circa 66% erau aprobate imediat, printr-un email cu semnătură digitală, ca fiind complete şi veridice.

Cu adevărat, se întreabă Peter Menhard, la ce bun să aştepte administraţia fiscală ca la 31 martie contribuabilul să vină să declare ceea ce crede el că trebuie impozitat? Dimpotrivă, fiscul îi trimite o informaţie pe care o are despre contribuabil: uite, ştim că ai câştigat atât din salariu, atât din dobânzi bancare, suma cutare din tranzacţii la bursă, că ai cutare proprietăţi, iar pe de altă parte, ai scutirea fiscală, ai avut cutare cheltuieli deductibile, ai plătit dobânzi la credit ipotecar suma respectivă. Spune-ne, te rog, dacă e corect, sau corectează-ne. „Contribuabilul are, totuşi, obligaţia de a confirma informaţiile şi dreptul de a le contesta, în cazul în care acestea sunt eronate”, precizează expertul.

Administraţia fiscală are la dispoziţie trei surse de informaţii despre contribuabil: declaraţiile persoanei concrete, informaţiile deţinute de fisc şi informaţiile parvenite de la persoane/instituţii terţe. În Moldova există o serie de componente care permit lansarea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor. Printre acestea – un sistem consistent de reţinere la sursa de plată, adică de către angajator, a impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a celei de asigurare medicală obligatorie, informaţia fiind transmisă la autorităţile respective. Însă, fiscul nu are acces operativ la informaţiile deţinute de alte instituţii, cum ar fi Registrul de automobile, de nave aeriene sau de alt fel, baza de date de la cadastru, informaţii privind dobânzile bancare la credite şi depozite, asigurători, registre ale deţinătorilor de valori mobiliare, fonduri nestatale de pensii etc. Anume aceste competenţe urmează a fi atribuite Inspectoratului Fiscal Principal de Stat prin lege - acces operativ şi sistematic la toate aceste registre şi baze de date, spune Peter Menhard.

Un proiect naţional

Complexitatea informaţiilor utilizate şi care vor trebui să intre în sistemul electronic al Serviciului fiscal, este însă uimitoare. În Danemarca, de exemplu, sunt folosite 20 de surse de informaţii, diferite registre şi baze de date, şi sunt generate anual 90 de milioane de rapoarte. În Spania, la 29 de surse de informaţii sunt generate 424 de milioane de rapoarte. Chiar dacă peste 90% dintre acestea erau, în anul 2006, în formă electronică, oricum, este un volum de lucru, de analiză, stocare a datelor, etc. imens, care reprezintă o provocare pentru sistemele IT. Un lucru important pentru buna funcţionare a sistemului, spune expertul, este accesul la toate aceste date. Legea trebuie să oblige toate entităţile deţinătoare de informaţii să le ofere fiscului, şi un fapt nu mai puţin important, datele trebuie să fie într-un format compatibil. În diferite ţări legislaţia diferă, dar aceasta obligă, în general, toate aceste entităţi juridice, să transmită administraţiei fiscale datele despre toţi contribuabilii între ultimele 10 zile ale lunii ianuarie şi sfârşitul lunii februarie.

Ce înseamnă deci, evaluarea indirectă a veniturilor? Ea reprezintă o perspectivă mult mai largă decât taxarea unui grup de persoane, care se presupune că ascund venituri, sau scoaterea la suprafaţă a economiei subterane, care potrivit unor estimări a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, se ridica în Moldova la circa 30-45% din PIB în anul 2010. Această metodă de estimare a veniturilor reprezintă un serviciu pentru contribuabili, pentru cetăţenii acestei ţări. Ea va elimina necesitatea ca plătitorii de impozite să stea la coadă pentru a depune declaraţii pe venit, pe care ei le vor primi de la Serviciul fiscal.

Şi iată cum funcţionează evaluarea indirectă a veniturilor. Potrivit modelului OECD de disciplină fiscală, la nivelul de bază al piramidei, contribuabilii disciplinaţi beneficiază de servicii mai bune; cei de la nivelul doi, care ar vrea să fie disciplinaţi, să achite impozitele şi să depună declaraţii pe venit, dar nu au timp sau nu o fac din alte motive, vor obţine un stimul – ei vor trebui doar să confirme că informaţiile Serviciului fiscal sunt veridice. Evaluarea indirectă a veniturilor intervine însă cel mai eficient la nivelul trei şi patru al piramidei, în cazuri în care contribuabilii nu vor să se conformeze cerinţelor legislaţiei. „Efectul este unul psihologic – contribuabilul vede că fiscul ştie şi nu are rost să se ascundă”, spune Peter Menhard.

Or, anume aici se ascunde cel mai important efect al evaluării indirecte a veniturilor. Dacă acum un milionar poate angaja avocaţi şi ataca în judecată o decizie a fiscului, în cazul în care declaraţia completată în baza informaţiilor „obiective”, provenite din o mulţime de registre şi baze de date, nu poate fi contestată atât de uşor. Dispare astfel şi „factorul uman”, deseori invocat în cazul Moldovei, dar şi tentaţia de a corupe un inspector fiscal, un inginer cadastral sau un alt funcţionar. Pentru că ar fi prea multe instituţii de mituit, e mai uşor şi, poate, mai ieftin să plăteşti impozitele.

În Republica Moldova, arată un studiu de fezabilitate realizat recent, primele elemente ale sistemului ar putea fi funcţionale spre finele anului 2012, când ar putea fi lansat un proiect pilot. Însă implementarea sistemului ar mai lua încă între trei şi cinci ani şi nu trebuie să uităm, spune Peter Menhard, că aceasta va implica şi costuri semnificative. De acea, majoritatea ţărilor au implementat aceste sisteme treptat, începând cu acţiunile care necesită acces redus la bazele de date terţe, cu elaborarea unor studii de fezabilitate, care să estimeze costurile, precondiţiile necesare, provocările.

În unele ţări implementarea a durat până la 10 ani şi oricum, sistemul va trebui permanent perfecţionat, căci intervin noi necesităţi, se modifică legislaţia – de exemplu, pot fi aplicate noi taxe, iar cheltuieli suplimentare devin deductibile din venitul impozabil, în timp ce alte venituri pot deveni impozabile, etc.
Până acum am vorbit doar din punctul de vedere al administraţiei fiscale, care trebuie să fie pregătită să recepţioneze şi să proceseze toate aceste date. Însă, pentru aceasta trebuie ca şi celelalte instituţii să fie la acelaşi nivel de dezvoltare tehnologică, să poată colecta şi transmite fiscului datele necesare într-un format compatibil. „Pentru că sunt implicate atât de multe instituţii diferite şi sarcina excede atribuţiile administraţiei fiscale, cred că acesta trebuie să fie un proiect naţional, al cărui motor poate fi, într-adevăr, Serviciul fiscal”, spune Peter Menhard.
textul imi apartine, a fost publicat intr-o revista specializata.

fata din vise

Fata agila, in viteza si cu multa personalitate si oleca de gust. Figura ii subliniaza plusurile. Despre ea mi-am amintit ascultand "One". Era sfarsitul ailor 90, cand lumina se stingea din plin, casele erau ieftine, iar lumea incerca sa plece din rm. Atunci am decis impreuna sa venim aici. Ma rog, nu pt mult timp, am plecat relativ rapid inapoi in .ro... Era fata care va prefera barbatii puternici, chiar daca asta inseamna bodyguard, in orice caz nu parea fata potrivita pt mine. Avea acel mers - in ciuda tuturor - care tradeaza multa singuratate intr-un orasel in care toti se cunosc, iar privirea, pe sub sprancene. Si totusi ne-am cunoscut. Am fost impreuna si ne-am facut sa suferim reciproc. Multi ani am ramas cu gandul la ea. Si acum mi-am amintit-o. De ce scriu toate astea? Pt ca ma enerveaza blogurile despre solutii, despre politica, despre cotidianul mediatic. Or, eu am uitat sa scriu, am uitat sa fotografiez. Mi-am vandut sufletul. In schimb am ajuns ceea ce demult imi doream - un burghez, filistin. (traiasca nabokov, cu a lui concept intraductibil de Poslosti!) deci, despre singuratate este acest blog, despre gustul amar de bautura de a doua zi, din gura femeii pe care vrei s-o saruti, despre tremurul din maini, cand te scoli si nu stii incotro s-o apuci, despre fericirea singulara a fetitei cu cosite, care se da in scrinciob, intr-o zi insorita. Despre nimic. Asa ca, daca vreti, hai sa scriem impreuna, aici sau in alte parti, nu lucruri destepte ci ce ne doare pe fiecare.

Flota moldoveneasca

apu iata, daca nu stiati, potrivit CIA Factbook, aceasta se ridica la 107! dintre care 89 de cargo, un tanker petrolier (sunt curios ce tonaj are), 7 bulk carrier si un passanger/cargo care banuiesc ca e printessa maria sau cum ii spune la vasul ala care merge la istanbul. dintre astea doar 63 sunt forreign owned, si eu care credeam ca cel putin 105 :) interesanta si geografia lor - 1 Lebanon, 3 Syria, Turkey tocmai 18, 2 Belgium, 5 Egypt, 4 Israel, 2 Romania, 5 Russia,

moldoveanul mediu

Citeam un articol in The Economist despre un serial televizat – Friday Night Lights – care, in sfarsit arata americanii in habitatul lor natural: case cu un singur etaj, blocuri de locuit cu multe etaje, inconjurate de parcari. Deci, Hollywood-ul a inoculat iluzia ca americanul mediu locuieste intr-o casa cu doua etaje si are vreo trei masini sau cel putin intr-un apartament-nava spatiala de 200 de metri patrati in centrul Manhattanului.

Dar moldoveanul mediu?

apropos de transnistria si gagauzia

ma tot miram eu cum e construita gagauzia asta. ca un sat e in gagauzia, altul e in md, si tot asa... dar uite ca sunt si lucruri mai ciudate, la case mai mari...

На границе Нидерландов и Бельгии расположен посёлок Барле. Бельгийская часть посёлка состоит из 22 анклавов, окружённых территорией Нидерландов. Часть нидерландской территории посёлка, в свою очередь, приходится на 7 анклавов, расположенных внутри бельгийских анклавов. Государственная граница здесь иногда проходит внутри домов, гражданство жителей которых определяют по тому, в какой стране располагается парадная дверь дома.

alte chestii ciudate de aici

lectie de proiectare urbana pentru viitorii candidati

o lectie de arhitectura, de proiectare a strazilor... foarte curioasa si i-as atrage atentia primarulului si celor care vor sa candideze la municipalele din primavara...

Проектирование улиц для холодного климата from Vladimir Zlokazov on Vimeo.