Ceci n-est pas une pipe

Am vizitat o fabrica imensa, a doua dupa cea din Olanda din lume, a unei companii de tigari. Impresionant. De la mirosul de tutun uscat, natural, care te intampina in una din sali, la intrare, prin mirosul de aromatozori si prin sectia in care sunt prelucrate fibrele de frunzele de tutun care reduc din continutul de smoli in amestecul final, pana la filtrele albe-igienice, inteligente, cu carbon activ… O adevarata fabrica a mortii.

Vizita, copioasa, a fost asortata cu multa arta. Muzeul rus (spre deosebire de muzeul britanic, are exponate rusesti, si nu din alea luate din colonii - din intreaga lume), un muzeu privat de arta plastica. Acesta e un adevarat fenomen. O cladire cat casa guvernului plina cu tablouri cumparate de la pictori in viata. Incepand cu anii 60, picturi de bucatarie, ca niste bancuri politice spuse la o cana de ceai sau un stacan de samagon, la manii sexuale ale anilor 90 si ready made si instalatii tarzii. Fracturisme plastice. Ermitaj, cozi cu italieni si spanioli care vin sa-si vada rubensurile, rafaelurile si elgrecourile pierdute pe vecie… cica un goya, care lipsea in marea colectie a tarilor rusi, a fost obtinut in schimbul a doua alte tablouri, care oricum stateau in depozit. Doar sapte la suta din colectie este expusa, restul stau bine mersi si se prafuiesc. Pentru constiinta imperiala este suficient sa stie ca ele exista si sunt puse bine.

Dincolo de aceasta, fumatul e o afacere legala, care se lupta cu organizatia mondiala a sanatatii si cu politicile inclusiv fiscale, promovate de aceasta. Dar, toate la randul lor.