Ati uitat de evaluarea indirecta a veniturilor pentru impozitare? dar ea se apropie...

Introducerea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor, din anul 2012, a provocat ample dezbateri politice în sânul Alianţei de guvernare şi chiar era să ducă la amânarea votării Bugetului de stat pentru anul curent. Ce înseamnă însă această metodă nu am auzit la nici o televiziune. Să fie doar taxarea suplimentară a milionarilor sau celor care trimit sau primesc bani de peste hotare? Să constea ea în perindarea inspectorilor fiscal pe la casele politicienilor şi businesmenilor cu un tabel de preţuri indicative pentru imobile? Nici într-un caz, spune Peter Menhard, consultant la nivel înalt al Uniunii Europene pentru Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Metodele de evaluare indirectă a veniturilor au început să fie aplicate la scară largă odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi sunt, într-o anumită măsură, rodul acestora. Iar odată cu apariţia lor, obiectivul administraţiei fiscale s-a mutat de la urmărirea contribuabililor nedisciplinaţi şi rău-platnici spre oferirea de servicii calitative contribualililor, spune Peter Menhard, care vine, întâmplător sau nu, din Danemarca, ţara cu cea mai veche experienţă în evaluarea indirectă a veniturilor.

Înainte de introducerea acestui sistem, în 1988, procedura de verificare a informaţiilor despre veniturile şi proprietăţile contribuabilului putea dura până la trei ani din momentul depunerii declaraţiei pe venit. În funcţie de nivelul tehnologiei, declaraţiile pe venit erau introduse în sistemul informaţional, procesate, iar dacă apăreau neclarităţi începea o corespondenţă cu contribuabilii, cu persoane şi instituţii terţe pentru verificarea şi coroborarea informaţiilor primite. După introducerea noii metode, procedura s-a scurtat până la 15-18 luni de la începutul anului fiscal, însă perioada de la depunerea declaraţiei până la aprobarea acesteea durează maxim 6 luni.

Servicii pentru contribuabili şi nu urmărirea acestora

O parte de volumul de muncă a administraţiei fiscale a fost transferat către alte autorităţi. Fiscul a primit acces la bazele de date ale acestora şi verifică informaţiile deţinute, astfel încât în luna ianuarie, contribuabilul primeşte declaraţia pe venituri, completată de fisc, pe care trebuie doar să o confirme. Potrivit unui studiu al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, realizat în anul 2006, în Danemarca 72 la sută dintre contribuabili primeau, în acel an, declaraţiile pe venit de la fisc, iar circa 66% erau aprobate imediat, printr-un email cu semnătură digitală, ca fiind complete şi veridice.

Cu adevărat, se întreabă Peter Menhard, la ce bun să aştepte administraţia fiscală ca la 31 martie contribuabilul să vină să declare ceea ce crede el că trebuie impozitat? Dimpotrivă, fiscul îi trimite o informaţie pe care o are despre contribuabil: uite, ştim că ai câştigat atât din salariu, atât din dobânzi bancare, suma cutare din tranzacţii la bursă, că ai cutare proprietăţi, iar pe de altă parte, ai scutirea fiscală, ai avut cutare cheltuieli deductibile, ai plătit dobânzi la credit ipotecar suma respectivă. Spune-ne, te rog, dacă e corect, sau corectează-ne. „Contribuabilul are, totuşi, obligaţia de a confirma informaţiile şi dreptul de a le contesta, în cazul în care acestea sunt eronate”, precizează expertul.

Administraţia fiscală are la dispoziţie trei surse de informaţii despre contribuabil: declaraţiile persoanei concrete, informaţiile deţinute de fisc şi informaţiile parvenite de la persoane/instituţii terţe. În Moldova există o serie de componente care permit lansarea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor. Printre acestea – un sistem consistent de reţinere la sursa de plată, adică de către angajator, a impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a celei de asigurare medicală obligatorie, informaţia fiind transmisă la autorităţile respective. Însă, fiscul nu are acces operativ la informaţiile deţinute de alte instituţii, cum ar fi Registrul de automobile, de nave aeriene sau de alt fel, baza de date de la cadastru, informaţii privind dobânzile bancare la credite şi depozite, asigurători, registre ale deţinătorilor de valori mobiliare, fonduri nestatale de pensii etc. Anume aceste competenţe urmează a fi atribuite Inspectoratului Fiscal Principal de Stat prin lege - acces operativ şi sistematic la toate aceste registre şi baze de date, spune Peter Menhard.

Un proiect naţional

Complexitatea informaţiilor utilizate şi care vor trebui să intre în sistemul electronic al Serviciului fiscal, este însă uimitoare. În Danemarca, de exemplu, sunt folosite 20 de surse de informaţii, diferite registre şi baze de date, şi sunt generate anual 90 de milioane de rapoarte. În Spania, la 29 de surse de informaţii sunt generate 424 de milioane de rapoarte. Chiar dacă peste 90% dintre acestea erau, în anul 2006, în formă electronică, oricum, este un volum de lucru, de analiză, stocare a datelor, etc. imens, care reprezintă o provocare pentru sistemele IT. Un lucru important pentru buna funcţionare a sistemului, spune expertul, este accesul la toate aceste date. Legea trebuie să oblige toate entităţile deţinătoare de informaţii să le ofere fiscului, şi un fapt nu mai puţin important, datele trebuie să fie într-un format compatibil. În diferite ţări legislaţia diferă, dar aceasta obligă, în general, toate aceste entităţi juridice, să transmită administraţiei fiscale datele despre toţi contribuabilii între ultimele 10 zile ale lunii ianuarie şi sfârşitul lunii februarie.

Ce înseamnă deci, evaluarea indirectă a veniturilor? Ea reprezintă o perspectivă mult mai largă decât taxarea unui grup de persoane, care se presupune că ascund venituri, sau scoaterea la suprafaţă a economiei subterane, care potrivit unor estimări a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, se ridica în Moldova la circa 30-45% din PIB în anul 2010. Această metodă de estimare a veniturilor reprezintă un serviciu pentru contribuabili, pentru cetăţenii acestei ţări. Ea va elimina necesitatea ca plătitorii de impozite să stea la coadă pentru a depune declaraţii pe venit, pe care ei le vor primi de la Serviciul fiscal.

Şi iată cum funcţionează evaluarea indirectă a veniturilor. Potrivit modelului OECD de disciplină fiscală, la nivelul de bază al piramidei, contribuabilii disciplinaţi beneficiază de servicii mai bune; cei de la nivelul doi, care ar vrea să fie disciplinaţi, să achite impozitele şi să depună declaraţii pe venit, dar nu au timp sau nu o fac din alte motive, vor obţine un stimul – ei vor trebui doar să confirme că informaţiile Serviciului fiscal sunt veridice. Evaluarea indirectă a veniturilor intervine însă cel mai eficient la nivelul trei şi patru al piramidei, în cazuri în care contribuabilii nu vor să se conformeze cerinţelor legislaţiei. „Efectul este unul psihologic – contribuabilul vede că fiscul ştie şi nu are rost să se ascundă”, spune Peter Menhard.

Or, anume aici se ascunde cel mai important efect al evaluării indirecte a veniturilor. Dacă acum un milionar poate angaja avocaţi şi ataca în judecată o decizie a fiscului, în cazul în care declaraţia completată în baza informaţiilor „obiective”, provenite din o mulţime de registre şi baze de date, nu poate fi contestată atât de uşor. Dispare astfel şi „factorul uman”, deseori invocat în cazul Moldovei, dar şi tentaţia de a corupe un inspector fiscal, un inginer cadastral sau un alt funcţionar. Pentru că ar fi prea multe instituţii de mituit, e mai uşor şi, poate, mai ieftin să plăteşti impozitele.

În Republica Moldova, arată un studiu de fezabilitate realizat recent, primele elemente ale sistemului ar putea fi funcţionale spre finele anului 2012, când ar putea fi lansat un proiect pilot. Însă implementarea sistemului ar mai lua încă între trei şi cinci ani şi nu trebuie să uităm, spune Peter Menhard, că aceasta va implica şi costuri semnificative. De acea, majoritatea ţărilor au implementat aceste sisteme treptat, începând cu acţiunile care necesită acces redus la bazele de date terţe, cu elaborarea unor studii de fezabilitate, care să estimeze costurile, precondiţiile necesare, provocările.

În unele ţări implementarea a durat până la 10 ani şi oricum, sistemul va trebui permanent perfecţionat, căci intervin noi necesităţi, se modifică legislaţia – de exemplu, pot fi aplicate noi taxe, iar cheltuieli suplimentare devin deductibile din venitul impozabil, în timp ce alte venituri pot deveni impozabile, etc.
Până acum am vorbit doar din punctul de vedere al administraţiei fiscale, care trebuie să fie pregătită să recepţioneze şi să proceseze toate aceste date. Însă, pentru aceasta trebuie ca şi celelalte instituţii să fie la acelaşi nivel de dezvoltare tehnologică, să poată colecta şi transmite fiscului datele necesare într-un format compatibil. „Pentru că sunt implicate atât de multe instituţii diferite şi sarcina excede atribuţiile administraţiei fiscale, cred că acesta trebuie să fie un proiect naţional, al cărui motor poate fi, într-adevăr, Serviciul fiscal”, spune Peter Menhard.
textul imi apartine, a fost publicat intr-o revista specializata.