memorie si imaginatie

Nu mi-am sarutat sotia deja de ani de zile. asa si traim, fiecare cu serviciul, gandurile si preocuparile lui. si cu rudele sale, evident. un fel de joc permanent de-a trasul franghiei - castiga capatul care are sau mai multi oameni sau e mai plini de draci.
din cand in cand, ne satisfacem fiziologic, fara mare tragere de inima. ca prostituatele, asa cum le stim din filme - fara saruturi... si parca ai vrea sa renunti la o astfel de viata, de mai multe ori chiar am pus lucrurile la punct, insa se pare ca nu definitiv, iar pe de alta parte, ti-e frica de necunoscut, de rupturi categorice... ,de fapt, e frica de a-ti lua viata in maini si de responsabilitate in fata propriei persoane. pana aici totul e foarte comod - vinovatul e celalat, insa odata cu acest pas, cine il face iimisi asuma viitorul. si mai ales trecutul. altfel, continui sa traiesti intre memorie si imaginatie. pendulezi intre acestea doua, intr-un ciudat amalgam de realitate si vis si tot alungi idea ca esti un ratat. cand am citit Buldozerul la cenaclul din Cluj, ma temeam ca vorbesc prostii: ca nici valoare literara din punct de vedere tehnic nu e, dar mai ales ca emotionala nu e de ajuns... poezia s-a pierdut intre timp, odata cu altele care nu au fost publicate, atunci cand am renuntat sa mai scriu. convalescenta a fost frumoasa, scriam poezii in vis, eram fascinat de visurile mele, dar m-am impus sa nu notez nimic...memoria cu memoria, visurile - cu visurile, ca si mortii cu viii, e bine sa le tii separat..cand au inceput sa mi se publice textele m-am speriat, ce va fi daca am ratat? daca sunt proaste? mai bine nu scriu... si problema aici e anume masura, daca masori din perspectiva memoriei sau a imaginatiei...acum imi amintesc cateodata despre corpul unei femei, pe care o cuprinzi in intunreric, pe o banca in parcul din Slanic sau intr-un pat de camin...fiorul alteritatii... cu timpul insa, pe masura ce ma cautam pe mine in ele, am pierdut acel fior, dar nu prea sunt sigur ca m-am gasit pe mine, intre timp.. si daca as fi fost afectat de situatie candva, cu trecerea anilor, rateurile incepi sa le gandesti ca istorie...