cu stefan cel mare in antalya

doua autobuze stateau la iesirea pe pista de decolare, gata sa-si duca pasagerii fiecare spre avionul lui. moscova si antalya. era 6 si 40 si soarele abia rasarit inca nu frigea, ba chiar a si burezat usor. avionul spre bucuresti tocmai s-a dus, purtandu-si marfa cu dorință, iar fețele care zbuau la moscova priveau cu ingrijorare pe geamurile autobuzului MAN aeroportuar. nici al nostru nu era in camasi de bahamas, dar fețele erau oarecum mai descretite. un singur cunoscut in aeroport. un bancher care tocmai a zburat la bucuresti sa capete bani de la "mama". la bar, in sala de plecari, un kgb-ist cu mutra de iașa gumenita, turna wisky cu maina tremuranda. spre deosebire de romanele lui murakami cu oile fantastice, avioanele moldovenesti au nume. iar cineva acolo sus, la air Moldova sau la ASAC, care distribuie avioanele pe rute, are umor... avionul, un embraer 190, proaspat cumparat, purta mandru pe bord, langa cabina pilotilor, numele de stefan cel mare. insa, ca si rutierele din c-hau si airbusul mai vechi al companiei aeriene de stat, a fost reutilat, scaunele au fost apropiate cu cel putin 10 cm, cu gandul, evident, la altceva decat comfortul pasagerilor...
dimineata devreme, cand plaja mediteranei e aproape pustie. cu anii, m-am obisnuit sa ma scol devreme, iar acum, in loc sa recuperez ultimele nopti nedormite, m-am sculat si profit de soarele bland de la rasarit. la 7.30 nisipul e abia caldut, iar soarele nu-ti scoate sapte sudori pe ora... in jur, doar cativa oameni, majoritatea mai in varsta decat mine. in general, hotelul este unul intre trei varste: cei din jur, daca nu-s copii sau batrani, atunci sunt parinti trecuti de prima tinerete. nu vezi nici faimoasele burti slave la barbati, burtile care populeaza plajele de la zatoka sau din krimeia, dar nici suple nu le poti numi. de fapt si turcii au o vorba, casa fara balcon e ca barbatul fara burta... femeile sunt bine facute, implinite, cu carnea tare, dar cam multa... probabil ca varsta medie este 20-25 de ani, daca tii cont de copiii si batranii din zona... apropos de copii. acestia nu mai construiesc castele din nisip. si nu pentru ca ar fi secat imaginatia lumii, pur si simplu plajele sunt altele, iar pietrisul nu se scurge printre degete, asa ca visurile si nisipul lutos din zatoca.