Nu mi-am sarutat sotia deja de ani de zile. asa si traim, fiecare cu serviciul, gandurile si preocuparile lui. si cu rudele sale, evident. un fel de joc permanent de-a trasul franghiei - castiga capatul care are sau mai multi oameni sau e mai plini de draci.
din cand in cand, ne satisfacem fiziologic, fara mare tragere de inima. ca prostituatele, asa cum le stim din filme - fara saruturi... si parca ai vrea sa renunti la o astfel de viata, de mai multe ori chiar am pus lucrurile la punct, insa se pare ca nu definitiv, iar pe de alta parte, ti-e frica de necunoscut, de rupturi categorice... ,de fapt, e frica de a-ti lua viata in maini si de responsabilitate in fata propriei persoane. pana aici totul e foarte comod - vinovatul e celalat, insa odata cu acest pas, cine il face iimisi asuma viitorul. si mai ales trecutul. altfel, continui sa traiesti intre memorie si imaginatie. pendulezi intre acestea doua, intr-un ciudat amalgam de realitate si vis si tot alungi idea ca esti un ratat. cand am citit Buldozerul la cenaclul din Cluj, ma temeam ca vorbesc prostii: ca nici valoare literara din punct de vedere tehnic nu e, dar mai ales ca emotionala nu e de ajuns... poezia s-a pierdut intre timp, odata cu altele care nu au fost publicate, atunci cand am renuntat sa mai scriu. convalescenta a fost frumoasa, scriam poezii in vis, eram fascinat de visurile mele, dar m-am impus sa nu notez nimic...memoria cu memoria, visurile - cu visurile, ca si mortii cu viii, e bine sa le tii separat..cand au inceput sa mi se publice textele m-am speriat, ce va fi daca am ratat? daca sunt proaste? mai bine nu scriu... si problema aici e anume masura, daca masori din perspectiva memoriei sau a imaginatiei...acum imi amintesc cateodata despre corpul unei femei, pe care o cuprinzi in intunreric, pe o banca in parcul din Slanic sau intr-un pat de camin...fiorul alteritatii... cu timpul insa, pe masura ce ma cautam pe mine in ele, am pierdut acel fior, dar nu prea sunt sigur ca m-am gasit pe mine, intre timp.. si daca as fi fost afectat de situatie candva, cu trecerea anilor, rateurile incepi sa le gandesti ca istorie...
duminică, 25 iulie 2010
luni, 12 iulie 2010
el avea barba neagra si parul lung, pieptanat peste cap, care inca mai reusea sa camufleze chelia avansata. avea un fel de amabilitate ciudata, timida si coplesitoare, in spatele careia se ascundeau cu siguranta cel putin angoasele. iti povestea multe lucruri, cateodata enervant de multe, despre vreun film, o carte citita sau despre un politician. stia lucruri multe si-si facea meseria de a se documenta ca un gospodar. dar, in spatele povestilor sale, ca nu erau niste rationamente, pe acestea te lasa sa le faci tu, rolul sau este de a seduce, in spatele povestilor sale, deci, se simtea un hau. ca o noapte de vara fara luna, intr-un sat, unde doar cainii se aud latrand in departare. ca o noape imensa, din care lanterna slaba descopera doar obiecte mici, despre care nu crezi ca ar trebui sa existe aici, iar in locul lor - doar un vid dens, daca mi se permite sa spun asa.
duminică, 4 iulie 2010
orasul revelatiei
am tot auzit expresia drumuri ca dupa bombardament. acum m-am convins in propria experienta ce inseamna aceasta. ploaia a spalat gropi noi si adanci in drumul si asa prost din oraselul prafuit pe care-l vizitam din cand in cand, atunci cand chiar nu puteam evita sa-mi vad rudele din partea sotiei. un targ din apropierea granitei cu ucraina, cu o piata plina de tigani, vamesi pe strazi si multe femei la volanul unor masini scumpe sau de transport. un orasel in care praful scartie in butoanele telefonului, scrasneste intre dinti si se depune in pantofi.
te opresti brusc cu nasul in spatele unei femei masive si nehotarate in mijlocul unei multimi care te duce, lenes, dar cu forta greu de oprit. "Morojna vrei?" intreaba femeia, oprita din senin, un baiat imberb dar dezvoltat fizic. si atunci iti dai seama cat de simplu e, de fapt totul. pur si simplu te opresti in mijlocul viermuielii din jurul tau si nu mai cauti sublimul, oricum si l-ar putea imagina fiecare dintre noi, nu mai cauti marile victorii si, mai ales, recunoasterea lor,--- si intrebi in glas. da^ ce-ar fi sa mananc o morojna? uite asa trece viata.
te opresti brusc cu nasul in spatele unei femei masive si nehotarate in mijlocul unei multimi care te duce, lenes, dar cu forta greu de oprit. "Morojna vrei?" intreaba femeia, oprita din senin, un baiat imberb dar dezvoltat fizic. si atunci iti dai seama cat de simplu e, de fapt totul. pur si simplu te opresti in mijlocul viermuielii din jurul tau si nu mai cauti sublimul, oricum si l-ar putea imagina fiecare dintre noi, nu mai cauti marile victorii si, mai ales, recunoasterea lor,--- si intrebi in glas. da^ ce-ar fi sa mananc o morojna? uite asa trece viata.
marți, 29 iunie 2010
Ceci n-est pas une pipe

Am vizitat o fabrica imensa, a doua dupa cea din Olanda din lume, a unei companii de tigari. Impresionant. De la mirosul de tutun uscat, natural, care te intampina in una din sali, la intrare, prin mirosul de aromatozori si prin sectia in care sunt prelucrate fibrele de frunzele de tutun care reduc din continutul de smoli in amestecul final, pana la filtrele albe-igienice, inteligente, cu carbon activ… O adevarata fabrica a mortii.
Vizita, copioasa, a fost asortata cu multa arta. Muzeul rus (spre deosebire de muzeul britanic, are exponate rusesti, si nu din alea luate din colonii - din intreaga lume), un muzeu privat de arta plastica. Acesta e un adevarat fenomen. O cladire cat casa guvernului plina cu tablouri cumparate de la pictori in viata. Incepand cu anii 60, picturi de bucatarie, ca niste bancuri politice spuse la o cana de ceai sau un stacan de samagon, la manii sexuale ale anilor 90 si ready made si instalatii tarzii. Fracturisme plastice. Ermitaj, cozi cu italieni si spanioli care vin sa-si vada rubensurile, rafaelurile si elgrecourile pierdute pe vecie… cica un goya, care lipsea in marea colectie a tarilor rusi, a fost obtinut in schimbul a doua alte tablouri, care oricum stateau in depozit. Doar sapte la suta din colectie este expusa, restul stau bine mersi si se prafuiesc. Pentru constiinta imperiala este suficient sa stie ca ele exista si sunt puse bine.
Dincolo de aceasta, fumatul e o afacere legala, care se lupta cu organizatia mondiala a sanatatii si cu politicile inclusiv fiscale, promovate de aceasta. Dar, toate la randul lor.
miercuri, 9 iunie 2010
12 Presidential Homes Hit By Housing Crash

fiecare tara cu problemele ei. in SUA casele a 12 presedinti pierd din valoare din cauza crizei, in RM - din cauza barierelor
U.S. presidents live in worlds about which most mortals can only dream. But if the real estate market crashes, do their homes continue to float along in a world above, or do they nosedive along with everyone else's? scrie Forbes
Etichete:
Bariere,
Case,
Forbes,
Presedinti,
Publika
Abonați-vă la:
Postări (Atom)